Monden

Drama lui Nea Marin…

Nea Marin, răpus de morții fiului său: Îmi pare rău că am avut un băiat între ele și nu a trăit

E spaima vedetelor, dar ca soţ, tată şi bunic, e un exemplu demn de urmat. Puţini ştiu însă că celebrul Nea Mărin trăieşte cu o mare durere în suflet de când şi-a pierdut. un fiu!

Cunoscutul coregraf a reuşit să îşi ascundă totuşi suferinţa şi să meargă mai departe, căci avea două fiice de crescut. Nea Mărin a făcut dezvăluiri incredibile despre viaţa de familie, dar şi despre Larisa, fiica lui care îi calcă pe urme.

PUBLICITATE

Şi să ştiţi că nici Larisa nu s-a ferit să vorbească despre tatăl ei. Să-l prezinte, în faţa întregii ţări, aşa cum doar familia îl ştie.

Pe micile ecrane îi vedeţi certându-se ca la uşa cortului, însă Liviu Vârciu şi zbirul nea Marin nu fac altceva decât să respecte un scenariu. În spatele tuturor disputelor, sunt prieteni la cataramă. Mai mult, Liviu susţine că “şeful” lui din emisiunea difuzată de Antena 1 este “tăticul său spiritual”.

Burlacul Liviu Vârciu (35 de ani) a muncit pe brânci pentru vila lui din Băneasa, pe care a început să o ridice în urmă cu doi ani. Fotoreporterii Click!

PUBLICITATE

l-au surprins adesea la treabă, spălând covoarele, ducând gunoiul ori intrând în curte încărcat de cabluri electrice şi de materiale de construcţii.

A investit până acum peste 150.000 € şi oricât de mult a muncit, la Antena 1, ori în discoteci, ca organizator de spectacole, tot nu i-au ajuns banii ca să termine casa din Băneasa.

Ca să se poată muta înainte de Sărbători, el a făcut un împrumut. Dar, nu la bancă, pentru că de-abia a scăpat, în luna mai, de un împovărător credit de peste 100.000 €, pentru apartamentul lui cu patru camere din Capitală.

Prin urmare, Vârciu a apelat la ajutorul lui nea Marin (57 de ani): “Liviu se blocase cu banii şi mi-a zis «tăticuţule, ajută-mă! Dă-mi şi mie 25-30.000 € ca să termin casa». Şi l-am ajutat, ce să fac. Eu i-am zis să facem testul ADN, că oricum îl consider ca şi copilul meu”, ne-a dezvăluit acesta, în exclusivitate, joi seara, la petrecerea postului Antena 1.

Casa lui Vârciu se întinde pe o suprafaţă de 135 de metri pătraţi, iar terenul a fost achiziţionat de artist în 2013, din banii obţinuţi de părinţii lui, pe apartamentul lor din Constanţa.

La subsol se află garajul, crama şi studioul de înregistrări, jacuzzi şi saună, iar la parter, livingul, un birou, bucătăria şi o terasă de 50 mp.

La etaj sunt trei dormitoare cu trei băi, plus o terasă de 70 metri pătraţi. Pentru că-şi iubeşte la nebunie fiica, pe Carmina (14 ani), care momentan locuieşte împreună cu mama ei la Arad, Liviu i-a pregătit cea mai mare şi mai frumoasă cameră. Puştoaica şi-o poate mobila după bunul ei plac.

“Carmina poate veni când vrea să stea cu mine, are camera ei. Eu voi sta singur, până îmi găsesc consoarta”, ne-a mai spus Liviu, anul trecut.

“Tăticuţul lui Liviu” este supărat că i-a fost furată bicicleta: „Eu merg cu bicicleta de mic copil, de când am venit în Bucureşti, în 1973. În afară de dans, sunt mereu în parcul IOR, de la 7.30 pâna la 9.00. Mă duc la piaţă cu bicicleta, dar merg şi cu mijloacele de transport în comun, împreună cu cei doi nepoţei”, ne-a mai povestit nea Marin.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close