Știrea zilei

Prognoza meteo 17 mai – 14 iunie 2021. Vreme rece şi ploi, apoi temperaturile cresc

Vremea va fi rece în următoarea săptămână pentru această dată, însă în următoarele trei săptămâni, temperaturile vor mai creşte, ajungând la nişte valori specifice perioadei, potrivit antena3.ro

Tot săptămâna viitoare vor fi ploi, precipitaţiile vor fi chiar excedentare, însă pe parcurs, până la jumătatea lunii iunie, ele vor ajunge deficitare.

Iată, mai jos, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, emisă, vineri, de meteorologi.

PUBLICITATE

Vreme rece şi ploi, săptămâna viitoare

Săptămâna 17.05.2021 – 24.05.2021

Valorile termice vor fi în general mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, mai ales în regiunile intracarpatice, unde abaterea termică negativă va fi mai pronunțată.

PUBLICITATE

Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile intracarpatice și în zonele montane aferente, precum și în extremitatea de est a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, posibil ușor deficitar în sud-vest.

Săptămâna 24.05.2021 – 31.05.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în regiunile centrale, montane, sudice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Vremea se încălzeşte şi nu mai plouă

Săptămâna 31.05.2021 – 07.06.2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile vestice, nord-vestice și local în zonele montane, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.

Săptămâna 07.06.2021 – 14.06.2021

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare, în cea mai mare parte a țării.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close