Știrea zilei

Coronavirus în România azi, 25 februarie 2021. Câte cazuri noi sunt joi?

Coronavirus în România azi, 25 februarie 2021. Țara noastră a traversat o nouă zi cu peste 3.300 de cazuri noi de Covid-19, lucru care certifică faptul că am intrat pe un ușor trend ascendent în comparație cu săptămâna trecută.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.337 de cazuri noi de SARS-CoV-2, dintr-un total de peste 26.000 de teste RT PCR și aproape 8.000 de teste antigenice.

Față de marți, când s-au raportat 120 de morți, ziua de miercuri a înregistrat o scădere în totalul victimelor făcute de coronavirus. Numărul s-a menținut însă la un nivel îngrijorător, 73 de conaționali pierzând lupta cu boala.

PUBLICITATE

Coronavirus în România azi, 25 februarie 2021

De la începutul pandemiei de Covid-19, 20.086 de persoane diagnosticate cu această infecție au murit în România. Dintre acestea, 72 numai în ultimele 24 de ore:

E vorba de 41 bărbați și 32 femei, care erau internați în spitalele din Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman și Timiș.

PUBLICITATE

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Potrivit GCS, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 7.542. Dintre acestea, 969 sunt internate la ATI.

Un singur județ în scenariul roșu
După ultimul bilanț, rata de infectare în București este de 2,34 la mia de locuitori. În continuare, Timișul rămâne singurul județ în scenariul roșu, cu o rata de infectare de 4,18 la mia de locuitori.

Aproape de pericol se mai află județele Maramureș – 2,98/mie, Cluj – 2,60/mie și Brașov – 2,59/mie.

Până pe 24 februarie, la nivel național, au fost prelucrate 5.961.208 teste RT-PCR și 270.740 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.447 de teste RT-PCR (17.019 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.428 la cerere) și 7.917 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 38.875 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.818 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.770 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 141 de persoane.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close