Știrea zilei

Breaking News: Lovitură pentru Radu Mazăre. Procurorii de la DNA au luat decizia

DNA Constanța a luat o decizie fără precedent chiar înainte de Anul Nou. Instituția a decis să îi trimită în judecată pe foștii primari ai municipiului Constanța, Radu Mazăre și Decebal Făgădău. Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cele două cauze.

Cei doi foști primari ai municipiului Constanța au fost trimiși în judecată în două dosare diferite pentru abuz în serviciu, în legătură cu vânzarea nelegală a unor terenuri din staţiunea Mamaia, prejudiciul fiind de peste 1,8 milioane de euro.

Astfel, în primul dosar, Radu Mazăre, la data faptei primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

PUBLICITATE

În acelaşi dosar, a fost deferită justiţiei Marcela Enache, la data faptei secretar al municipiului Constanţa, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu.

În al doilea dosar, Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, iar Marcela Enache pentru complicitate la abuz în serviciu.

Atribuțiile de serviciu au fost încălcate

PUBLICITATE

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2007 – 2012, Radu Mazăre şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa în alte condiţii decât prin licitaţie publică (negociere directă) şi fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.

De asemenea, terenurile respective, situate în staţiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potenţial turistic şi comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la preţuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.

În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Marcela Enache, care, în calitate secretar al municipiului Constanţa, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacţiilor respective.

În aceeași manieră a acționat și Decebal Făgădău

Conform DNA, în cursul anului 2015, în aceeaşi manieră ar fi acţionat şi inculpaţii Decebal Făgădău şi Marcela Enache, care, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de dispoziţiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanţa.

Prin aceste demersuri inculpaţii ar fi produs patrimoniului municipiului Constanţa un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.

Primăria municipiului Constanţa a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu sumele menţionate. În cele două cauze au fost dispuse măsuri asigurătorii.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close