DescoperăȘtirea zilei

Medicamentul luat de dr.Beuran când i-au apărut simptome Covid.„După două ore, nu mai era nimic”

La trei luni după ce s-a infectat cu COVID-19, chirurgul Mircea Beuran, 67 de ani, a povestit într-un interviu pentru Medika TV că a fost internat 17 zile la secția ATI de la „Matei Balș”, institut condus la acel moment de Adrian Streinu-Cercel, cel care a demisionat pe 24 decembrie pentru că a fost ales senator din partea PSD.

„În luna septembrie, […] am avut o stare de oboseală care nu se justifica la ritmul zilei respective și, în general, munca aceasta de spital nu mă obosea defel. Am dormit, în cursul nopții m-am trezit pentru că făceam febră și începusem să tușesc. N-a durat mult, vreo două ore, am transpirat, am adormit la loc, dimineața m-am trezit ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Aceeași stare bună. Am considerat ca un bun început, poate că răcesc. Asta a fost joi spre vineri”, a povestit Mircea Beuran la Medika TV.

Apoi a continuat: „Vineri, tot noaptea, iar febră, iar tuse și o oboseală de nedescris. Nu puteam să mă dau jos din pat. Îmi dau seama că pregătesc COVID-ul. Nu aveam standardul despre care se știa. O tuse seacă, fără expectorație”.

PUBLICITATE

„Am luat un paracetamol. După mai puțin de două ore, nu mai era nimic. Ca și cum cineva mi-a luat cu mâna starea aceasta. Și-am ajuns sâmbătă […] la un vârf în care oboseala era maximă și febra a scăzut. A rămas tusea, o tuse seacă și, totodată, niște tulburări în articulații. Parcă nu erau ale mele, nu puteam să mișc nici degetele de la mâini și picioare”, a mai precizat Mircea Beuran.

Chirurgul a adăugat că a mers apoi să-și facă un control amănunțit, suspectând că s-a infectat cu coronavirus, apelând la „prietenul” Adrian Streinu-Cercel, cel care la acel moment conducea Institutul Matei Balș din București.

„M-am dus, convins că fac boala, să fac testul. Bineînțeles că testul a ieșit pozitiv. Ieșind pozitiv, m-am dus la Spitalul Matei Balș, la colegul și prietenul meu, pentru că mai trecusem printr-o gripă aviară, tot cu probleme pulmonare severe, profesorul Adrian Streinu-Cercel”, a povestit doctorul.

PUBLICITATE

“Am rămas într-un spațiu de rezervă. Mi-a făcut un tomograf pulmonar și a venit să-mi spună că trebuie să rămân. Au apărut acele semne clasice de geam mat care erau în ambele arii pulmonare”

Apoi, starea de sănătate a medicului Mircea Beuran s-a înrăutățit, așa că a ajuns la secția ATI de la Institutul „Matei Balș”.

„Saturația scădea sub 90. M-au internat direct în ATI. Am avut 17 zile de ATI. Prima săptămână a fost destul de grea, pentru că, dincolo de semnele care apar și dispar, se instala insomnia. Poziția cea mai bună pentru oxigenare era poziția pe burtă. Adică să stai culcat pe abdomen, mâinile erau la perfuzii, la monitoare, incomod, dar de nevoie stai. Nu puteam dormi”, a mai explicat Mircea Beuran.

După o săptămână am trecut peste această stare. Nu-mi pierdusem mirosul și gustul, dar după două săptămâni s-a instalat și pierderea acestor simțuri. Am mai rămas încă două zile, în așa fel încât să existe siguranța că la externare pot să merg acasă, dar cu un suport de oxigen”.

La finalul lunii septembrie, medicul Mircea Beuran s-a internat la „Matei Balş”, fiind diagnosticat cu COVID-19.

Mircea Beuran are 67 de ani și este fostul șef al Secției Chirurgie III de la Spitalul Floreasca din București și fost ministru al sănătății în perioada 2003 – 2004.

De-a lungul timpului, de numele lui Mircea Beuran s-au legat mai multe scandaluri. Libertatea a arătat că numele său a fost legat de plagiate, deținuți evadați, politicieni controversați și VIP-uri.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close