Politic

Guvernul Orban desființează Secția Specială. Ministrul Justiției a făcut anunțul

Guvernul Orban desființează Secția Specială. Chiar dacă vacanța de Sărbători este în toi, Guvernul Orban se pregătește să tranșeze una dintre cele mai importante probleme din mandatul său. Concret, ministrul Cătălin Predoiu a decis că se impune desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, îndelung contestată de organismele europene. În acest sens, oficialul va depune un memorandum în ședința de Guvern programată vineri, la ora 20:00.

Guvernul Orban desființează Secția Specială. Secția Specială va fi desființată. Anunțul Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu

„Văzând recomandările cuprinse în documentele europene menționate, dispozițiile legale care reglementează funcționarea și organizarea SIIJ, precum și modul concret în care a funcționat Secția de la înființare până în prezent, propunem ca poziția Ministerului Justiției în raporturile cu autoritățile și instituțiile publice, respectiv cu instituțiile Uniunii Europene sau internaționale pe această temă să fie în sensul susținerii soluției desființării SIIJ”, se arată în memorandumul aflat pe masa Executivului.

Totodată, ministrul Justiției detaliază în documentul respectiv recomandările venite din partea instituțiilor europene, care critică funcționarea Secției Speciale și cer desființarea acesteia. Este vorba, printre altele, despre reacțiile GRECO, cele ale Comisiei de la Veneția, dar și raportul MCV.

PUBLICITATE

Motivele pentru care Secția Specială trebuie desființată

„În urma reanalizării dispozițiilor legale care reglementează SIIJ, atât în ceea ce privește organizarea, cât și funcționarea acesteia, au rezultat următoarele:

o necorelare a dispozițiilor legale de lege lata privind modul de organizare a Secției, ca structură fără personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu atribuțiile concrete ale șefului acesteia – atribuții care par mai degrabă similare structurilor de parchet specializate, cu personalitate juridică (DNA, DIICOT); în acest sens, spre exemplu, apare atipică reglementarea numirii agenților și ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor de către un procuror șef de secție din cadrul unui parchet;numirea și revocarea conducerii Secției se realizează de către Plenul CSM, ceea ce contravine principiului separației carierelor, consacrat de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; în cadrul comisiilor de concurs pentru selecția conducerii și a procurorilor din cadrul Secției, procurorii sunt minoritari, selecția urmând a se realiza astfel, în principal, de către judecători, principiul separației carierelor, promovat în mod expres prin ultimele intervenții asupra Legii nr.303/3004, respectiv a Legii nr.304/2004 nefiind, în acest caz, aplicat; existența unei imunități de jurisdicţie penală de facto a procurorilor din cadrul SIIJ, în unele situații;modul de reglementare şi funcţionare a SIIJ, raportat la definirea noţiunii de procuror ierarhic superior, comportă discuții din perspectiva principiului constituţional al controlului ierarhic”, se arată în memorandumul ce va fi supus dezbaterii în cadrul ședinței de Guvern de vineri.

De asemenea, Cătălin Predoiu a menționat o serie de posibile abuzuri semnalate de o parte a magistraților cu care ministrul s-a consultat. Printre acestea se numără și super-imunitatea de care beneficiază procurorii SIIJ, putând fi anchetați  doar de colegi de-ai lor, fără să existe o autoritate superioară care să verifice modul în care sunt desfășurate anchetele.

PUBLICITATE

„Prin modul de organizare şi funcţionare a SIIJ s-a creat de facto o categorie de cetăţeni care beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală totală, respectiv procurorii din cadrul SIIJ.  SIIJ se îndepărtează de la orice fel de control ierarhic, dar şi judecătoresc eficient – în cazul soluţiilor de clasare – fiind compusă dintr-un număr extrem de redus de procurori, care îşi pot da ei înşişi, reciproc, orice soluţie de clasare indiferent de situaţia de fapt sau de drept şi indiferent de ce abuz ar putea face, pornind de la premisa că instanţele judecătoreşti nu pot obliga să-şi trimită în judecată un coleg, membru al acestei secţii”, se mai arată în memorandum.

PUBLICITATE
Tag-uri

Articole asemanatoare

Back to top button
Close