Știrea zilei

Florin Piersic, mesaj dureros după moartea lui

Lumea teatrului a mai pierdut un actor de renume!

Marele actor a fost internat mai bine de trei luni din cauza unor porbleme de sănătate. Din nefericire, el a pierdut lupta cu boala, iar vestea a venit ca un șoc pentru cei dragi.

În vârstă de 87 de ani, Ion Dichiseanu a fost un actor, prieten și părinte foarte iubit de cei din jur.
Printre colegii de brealsă care i-au adus un ultim omagiu actorului se află și Florin Piersic.

PUBLICITATE

Actorul a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Instagram, în care a povestit că Ion Dichiseanu nu i-a fost doar coleg de scenă, cât și prieten.
„Mi-a fost partener. In 1966 ne-am gasit impreuna pe platourile de filmare la filmul Tunelul, o coproducție internațională. Si iarasi in 1984 in Trandafirul Galben. Noi doi eram considerati cavalerii cinematografiei romanesti. De televiziune nu mai vorbesc in cate emisiuni ne-am intalnit. Dar dincolo de toate eram prieteni. O prietenie care a durat o viata. L-am avut invitat la Iași in 2019 la Festivalul „Serile filmului romanesc, la a zecea editie, care mi-a fost dedicată.

Am petrecut o saptamana impreuna si, Doamne ce ne-am mai bucurat.Bun, vesel, plin de energie si neastâmpăr.

Asa era prietenul meu Ion Dichiseanu. Ti-ai iubit mult profesia si publicul Dicki, dragul meu si n-ai uitat nici o clipa de ce te-ai facut actor.

PUBLICITATE

Astazi insa destinul a facut ca tu,” dezgustat de atatea măști grotești, sa iesi din scenă, plangand intre culise”, vorba poetului Mihai Coreanu. O lumina arde pentru sufletul tau. Ramai in amintirea mea, prieten al meu!”, este mesajul transmis de Florin Piersic

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close