Știrea zilei

GINA PISTOL, PRIMA „ÎNTÂLNIRE” CU BEBELUȘUL! IMAGINEA CARE A EMOȚIONAT PE TOATĂ LUMEA

Doar câteva săptămâni o mai despart pe Gina Pistol de marele moment în care va aduce pe lume o fetiță.

Vedeta așteaptă cu nerăbdare să își strângă bebelușul în brațe, însă până atunci a aruncat o mică privire la ce se întâmplă cu cea mică.

Gina Pistol și-a emoționat fanii din mediul online. Iubita lui Smiley a avut parte de o primă „întâlnire” cu fetița lor.

PUBLICITATE

Cu ajutorul unei aplicații, viitoarea mămică a reușit să vadă cum „arată” cea mică. Este vorba de aplicația care îți spune cum „arată” bebelușul în funcție de vârsta sarcinii.

Vedeta a introdus toate datele necesare, iar aplicația a generat o imagine cu bebelușul, care potrivit rezultatelor este asemenea unui „dovlecel de iarnă”, cântărind 1500-1700 de grame.

Gina Pistol s-a arătat extrem de mulțumită de rezultat, iar fanii au fost și ei cuceriți de imaginea virtuală a bebelușului.

PUBLICITATE

Vedeta nu a mai stat pe gânduri, a împărtășit rezultatul cu urmăritorii din mediul online și a declarat că aplicația a urcat, irevocabil, pe locul unu în preferințele ei.

Gina și Smiley, părinți pentru prima oară

Gina Pistol se află în al doilea trimestru de sarcină și așteaptă cu nerăbdare marele moment. Vede este extrem de fericită și se bucură de toate momentele, mai ales pentru că nu credea că va avea parte de această experiență, după spusele unor medici.

La sfârșitul lunii septembrie, viitorii părinți au postat un video emoționant în care au făcut publică marea veste și au anunțat și sexul bebelușului.

„Noi acum înseamnă trei! În urma unor analize medicale, acum câţiva ani, am aflat că şansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici.

Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoţii, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate şi am stiut că totul este bine…

Când i-am auzit prima dată inima bătând, mi-a fugit pământul de sub picioare, aveam confirmarea că va fi bine. A fost o surpriză că am rămas însărcinată.”, a declarat Gina Pistol, în urmă cu ceva timp.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close