Descoperă

Horoscopul de Weekend 11-13 Iunie 2021 – Zile cu bunăstare!

Horoscop weekend 11 – 13 iunie 2021. Weekendul acesta ne bucurăm preponderent de energie pozitivă. S-ar putea să existe mici tensiuni dacă ne lăsăm purtați de val și tragem concluzii pripite sau cedăm unor impedimente de moment, dar atâta timp cât avem răbdare și o minte deschisă lucrurile vor decurge favorabil, potrivit ce-spun-astrele.ro.

Berbec
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul casei și al familiei și vă îndeamnă să vă bucurați de timpul petrecut alături de cei dragi, mai ales că sunteți oricum orientați spre circumstanțe confortabile. În comunicare, aveți grijă la tendința de a fi prea subiectivi, motiv pentru care e bine să vă mențineți mintea deschisă. Nu vă neglijați, totuși, spațiul personal dacă aveți nevoie să vă echilibrați fizic, mental și emoțional.

Duminică, Luna tranzitează în Leu și vă activează spre seară sectorul armoniei și al creativității. Există un val romantic și plăcut în atmosferă. Aveți grijă, totuși, să nu vă lăsați duși de val în comunicare. Cu toate acestea, vă bucurați de o energie pozitivă în aria valorilor și a stabilității și s-ar putea ca o relație apropiată sau un plan personal să ofere semne de progres.

PUBLICITATE

Taur
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul comunicării, iar voi sunteți mult mai deschiși spre subiecte care să vă trezească interesul, dar și spre rezolvarea unor neînțelegeri sau aprofundarea unor relații. Vă face plăcere să vă extindeți cunoașterea și să acumulați informații prețioase. Aveți grijă la gestionarea resurselor.

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează sectorul casei și al familiei, ceea ce vă determină să fiți mai relaxați și să vă bucurați de mediul de confort și cei dragi. S-ar putea să existe un val de confuzie în sfera socială, o relație apropiată sau stabilitatea unui plan, evitați să trageți concluzii pripite.

Gemeni
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul financiar, al valorilor și al stabilității, iar voi sunteți orientați spre aspectele practice și pe termen lung. S-ar putea să faceți niște ajustări în modul de gestionare al resurselor și să vă setați obiectivele pentru perioada următoare. E posibil să existe niște opinii personale contradictorii, prin urmare evitați deciziile importante momentan.

PUBLICITATE

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează sectorul comunicării, iar voi vă simțiți în elementul vostru. S-ar putea să vă faceți griji legate de diverse aspecte din aria profesională, dar sunt doar gânduri negative și trebuie tratate ca atare, prin urmare axați-vă pe fapte.

Rac
Vineri și sâmbătă, Luna se află în sectorul individualității voastre și vă orientează atenția spre nevoile personale. E momentul să aveți mai multă grijă de bunăstarea voastră și să evitați situațiile care v-ar putea suprasolicita. Amintiți-vă că egoismul e sănătos în cazul în care e necesar pentru a vă menține echilibrul mental și emoțional.

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează aria financiară și a stabilității, iar voi probabil veți fi înclinați spre organizarea planurilor din perioada următoare. E posibil să fiți prinși între dorința de a fi activi social și cea de a evita diverse dileme care pot să apară cauzate de dezbaterea diverselor opinii, puneți echilibrul vostru pe primul loc.

Leu
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activă aria spirituală și a minții subconștiente, ceea ce vă semnalează că e bine să vă acordați timpul și spațiul necesare pentru a vă relaxa și a vă elibera de tensiunile acumulate. Aveți grijă la gestionarea opiniilor diferite pe care le aveți față de ceilalți deoarece se pot isca neînțelegeri dacă abordați o atitudine defensivă. Tratați lucrurile ca atare și fiți deschiși unor alte perspective.

Duminică, Luna tranzitează spre seară în semnul vostru zodiacal, iar voi continuați să aveți grijă de nevoile voastre și ambiția vi se amplifică. S-ar putea ca dorința de a fi activi în aria socială să se confrunte cu cea de a petrece mai mult timp în mediul intim, motiv pentru care e bine să vă ascultați intuiția.

Fecioară
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul social, iar voi sunteți orientați spre relațiile apropiate. Dați dovadă de mai multă compasiune și generozitate, dar în același timp puteți să primiți beneficiile acestora. Aveți niște opinii mult mai ferme decât în mod normal, care s-ar putea să fie dominate de ego, prin urmare asigurați-vă că aveți o minte deschisă.

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează sectorul spiritualității și al minții subconștiente, ceea ce vă intensifică intuiția, dar în același timp și nevoia de solitudine și relaxare. Oferiți-vă momentele pline de pace și liniște pe care le meritați pentru a vă echilibra.

Balanță
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul statusului social și al carierei, ceea ce reprezintă o oportunitate excelentă de a vă face un mesaj cunoscut în mod public sau de a vă folosi de calitățile voastre pentru a obține ceva ce vă doriți. Sunteți înclinați, de asemenea, spre aventură și explorare și căutați modalități de a vă petrece timpul într-un mod diferit.

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează sectorul prieteniei și al armoniei, iar voi vă bucurați mai mult de socializare și compania celor dragi. De asemenea, s-ar putea să vă revizuiți niște planuri și obiective dacă e nevoie de ajustări.

Scorpion
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul explorării și al expansiunii, iar voi sunteți orientați spre noi experiențe și aprofundarea unor chestiuni care vă trezesc interesul. Vă dedicați mai mult timp unui hobby sau unei pasiuni. De asemenea, există o activitate intensă în aria intimă/personală și e bine să nu trageți concluzii pripite, ci să așteptați să se clarifice lucrurile.

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează sectorul statusului social și al carierei, ceea ce vă îndeamnă să vă stabiliți strategiile si planurile pentru perioada următoare. Ambiția vi se amplifică și sunteți pregătiți sa luați atitudine față de anumite chestiuni.

Săgetător
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul intim și al transformării, iar voi treceți printr-un proces de reevaluare a unor sentimente, relații și orice alte chestiuni care țin exclusiv de propria persoană. Aria parteneriatelor are și aceasta o activitate intensă și există niște puncte de vedere ferme într-o relație apropiată, de-o parte și de alta.

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează sectorul explorării și al extinderii cunoașterii, ceea ce vă îndeamnă să vă axați pe chestiunile care vă oferă împlinire sufletească. Pot exista niște dileme în aria familiei și cea intimă, probabil e vorba de niște neînțelegeri, prin urmare asigurați-vă că nu trageți concluzii pripite.

Capricorn
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul parteneriatelor, iar voi vă dezvoltați relațiile apropiate, fie personale sau profesionale. Calitățile voastre native strălucesc și vă accelerează progresul. S-ar putea să existe niște tensiuni care țin de organizare sau să intervină niște responsabilități care să vă amâne un plan, prin urmare mențineți-vă echilibrul și preocupați-vă de priorități.

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează sectorul intimității, ceea ce vă determină să reevaluați întâmplările recente din viața voastră și să vă clarificați unele sentimente și perspective.

Vărsător
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul stilului de viață și vă îndeamnă să faceți mici ajustări unde e nevoie, poate o organizare mai eficientă a timpului și priorităților. De asemenea, aveți o dorință intensă de a vă distra și a trăi clipa la maxim alături de cei apropiați, motiv pentru care e bine să aveți grijă la excese.

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează sectorul parteneriatului, ceea ce vă determină să treceți în revistă anumite chestiuni legate de relații și poate să planificați niște obiective.

Pești
Vineri și sâmbătă, Luna în Rac vă menține activ sectorul armoniei și vă bucurați de multă creativitate și inspirație. Aveți ocazia de a vă folosi talentele și aptitudinile pentru a planifica momente distractive alături de cei dragi sau de a vă preocupa de niște hobby-uri sau proiecte personale. Aria casei și a familiei are parte de o energie intensă și ține de voi să o gestionați spre un rezultat plăcut.

Duminică, Luna tranzitează în Leu spre seară și vă activează sectorul stilului de viață, ceea ce vă determină să vă puneți la punct anumite detalii organizatorice pentru a profita de circumstanțele atât actuale, dar și următoare.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close