Știrea zilei

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede confiscarea extinsă a averilor ilicite

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 2 noiembrie, legea care prevedere confiscarea extinsă a averilor obținute ilegal de o persoană condamnată definitiv.

Proiectul de lege cunoscut sub denumirea de “confiscarea extinsă a averilor ilicite” a fost inițiat de ministrul Justiției, Ana Birchall, în 2017. A fost blocat de către PSD în pierdoadă când la conducere se afla Liviu Dragnea.

Actul normativ prevede „confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”.

PUBLICITATE

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede confiscarea averilor ilicite

Modificările legii transpun prevederi din Directiva 2014/42/UE. Acestea vizează îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană.

„Art.I.- La articolul 112 1 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

PUBLICITATE

„(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei”, conform legii promulgate de Klaus Iohannis.

„Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării”, se mai arată în lege.

Procurorul va trebui să ia măsuri asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor.

„Organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea ori cu privire la schimbarea încadrării juridice”, se mai arată în lege.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close