CuriozitățiDescoperă

Legenda babei Dochia și a babelor de martie. Ce semnificație are alegerea unei babe

Ziua de 1 martie reprezintă un motiv de mare bucurie pentru oameni! Pe lângă faptul că se împart mărțișoare, de această dată sunt legate două legende fabuloase. Cu siguranță ați auzit de baba Dochia, dar și de babele de martie, însă puțini știu ce poveste ascund acestea, de fapt. Iată ce semnificație are alegerea unei babe!

1 martie reprezintă una dintre cele mai așteptate zile. Asta pentru că potrivit tradiției, de acum începe primăvara, vestitorii ei fiind parfumații ghiocei, dar și mărțișoarele pe care oamenii și le împart, indiferent de vârstă. Noi vă vom prezenta în continuare un alt aspect la fel de interesant, și anume legenda babei Dochia și a babelor de martie.

Legenda babei Dochia, cea cu nouă cojoace
Una dintre cele mai cunoscute legende o prezintă pe baba Dochia ca fiind o bătrânică ce nu-și prea iubea fiica vitregă. Povestea spune că aceasta a pedepsit-o și a trimis-o la râu, în plină iarnă, să se ocupe de spălatul lânii până ce va deveni albă. Îndurerată, fata a început să plângă din cauză că în loc să se albească, materialul gros mai tare se înnegrea. Legenda arată că Lui Dumnezeu și Sfântului Petru i s-a făcut milă de ea, astfel că au ajutat-o să-și îndeplinească misiunea, oferindu-i la final un buchețel de flori albe pentru a i de la mamei ei.

PUBLICITATE

După ce s-a întors acasă la mama sa, baba Dochia a văzut imediat florile și copleșită de dorul de verdeață, aceasta nu a mai stat pe gânduri și a îmbrăcat nouă cojoace, plecând apoi pe munte cu oile. Având în vedere drumul lung, baba Dochia a început să-și dea pe rând jos câte o haină, până ce a rămas fără niciuna. Ajunsă însă în vârf de munte, afară a început să ningă, astfel că aceasta a înghețat, transformându-se în staină de piatră cu animalele adusă la păscut.

Ce semnificație au babele de martie
Despre babele de martie, tradiția românească arată că ele vestesc sosirea primăverii. Legenda spune că în aceste zile, Baba Dochia, a cărei legende ați putut-o citi mai sus, își dă jos pe rând cele nouă cojoace, mai exact câte o haină în fiecare zi.

Cât despre alegerea lor, tradiția ne arată două variante. Fie îți alegi baba de martie la întâmplare, într-o zi oarecare, fie în funcție de ziua în care te-ai născut. În cazul în care ești născut între 1 și 9 martie atunci baba va fi în ziua respectivă, iar dacă data aniversării tale e formată din două cifre, atunci le vei aduna între ele.

PUBLICITATE

De ce trebuie să-ți alegi o babă în primele zile din martie
Cu siguranță v-ați întrebat de ce trebuie să vă alegeți baba în primele zile din luna martie. Ei bine, tradiția presupune această metodă, deoarece anul va depinde în funcție de vremea care va fi în ziua aleasă de voi. Deși unele povești spun că dacă va ploua va fi un an mohorât, altele spun că acest lucru ar reprezenta, de fapt, prosperitatea pe toate planurile.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close