Știrea zilei

Coronavirus în România, 14 februarie 2021. 1.872 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Coronavirus în România, 14 februarie 2021. Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei în România.

“Până astăzi, 14 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 761.963 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 708.151 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.872 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

PUBLICITATE

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 361 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 19.366 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.02.2021 (10:00) – 14.02.2021 (10:00) au fost raportate 41 de decese (21 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Ilfov și București.

Coronavirus în România, 14 februarie 2021. 41 de noi decese în ultimele 24 de ore
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.

PUBLICITATE

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.952. Dintre acestea, 964 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.719.598 de teste RT-PCR și 202.447 de teste rapide antigenice.

Coronavirus în România, 14 februarie 2021. Peste 14.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.822 de teste RT-PCR (6.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.367 la cerere) și 2.798 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.318 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.038 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 60.450 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 153 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.456 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 13 februarie, 6.176 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.108.050 de lei”, se arată în comunicatul oficial al Grupului de Comunicare Strategică.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close