Știrea zilei

Antonia, Alex Velea și copiii lor au fost infectați cu coronavirus

Antonia și Alex Velea formează un cuplu de mulți ani, au împreună doi băieți, pe Dominic și Akim, iar fanii celor doi artiști sunt curioși când anume se vor căsători.

Invitat în emisiunea „Xtra Night Show” de pe Antena Stars, Alex Velea a făcut declarații despre nunta cu Antonia, mărturisind că amândoi își doresc să facă pasul anul acesta.

„O să se căsătorească toată lumea anul ăsta. Și noi ne dorim treaba asta. Să nu mai trăim în concubinaj. Așteptăm să vedem ce se întâmplă. Încă e o perioadă dubioasă. Am botezat și eram trei familii în biserică maxim”, a declarat Velea.

PUBLICITATE

În noiembrie 2020, Antonia a confirmat că divorțul de Vincenzo Castellano s-a încheiat. Cei doi s-au căsătorit în 2011, însă în 2013 s-au despărțit și au împreună o fetiță, pe nume Maya. Divorțul lor a durat șapte ani. Maya a stat în Italia, alături de familia tatălui ei. În ceea ce privește custodia, aceasta este comună.

”Am avut toți. Și eu, și Antonia, și copiii și părinții mei”
La începutul lunii ianuarie, Antonia le mărturisea pe Instagram fanilor ei că ieșea din casă pentru prima dată după 14 zile, însă fără să ofere foarte multe detalii și nici să dezvăluie motivul. La vremea respectivă, existau zvonuri conform cărora artista ar fi avut Covid-19. Alex Velea a dezvăluit în emisiunea „Xtra Night Show” că într-adevăr atât el, cât și Antonia, copiii și părinții lui s-au infectat cu coronavirus, dar au avut o formă ușoară.

„Eu am fost din ăia care la început nu au crezut, după m-am conformat și într-un final chiar am luat. Am avut o formă ușoară. M-a frapat că nu am mai avut gust și miros și mie nu mi s-a mai întâmplat asta nici când am mai fost răcit. Antonia m-a încurajat. Am avut toți. Și eu, și Antonia, și copiii și părinții mei”, a declarat Alex Velea în emisiunea de pe Antena Stars, citat de spynews.ro.

PUBLICITATE
PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close