Știrea zilei

De ultima ORA – Gabriela Cristea a ajuns pe mana medicilor:” Trebuie sa rezolv…”

Gabriela Cristea este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV din România. De când s-a lansat în carieră, soția lui Tavi Clonda, profită din plin de rețelele sociale, mai ales acum când ne aflăm în plină pandemie de coronavirus. De-a lungul timpului, frumoasa brunetă își ține la curent fanii din mediul online, în legătură cu toate subiectele din viața sa.

Recent, Gabriela Cristea și-a pus urmăritorii pe gânduri, după ce le-a transmis că a ajuns pe mâna medicilor. Ulterior, vedeta le-a transmis internauților și motivul pentru care a ajuns la medic. Aceasta a susținut că nu este vorba despre nimic grav, ci doar despre câteva vizite la dentist. Potrivit spuselor sale, Gabriela Cristea are de gând să-și rezolve toată problemele de dentiție, deoarece urmează să-și pună aparat dentar.

Gabriela Cristea, poză fără inhibiții din intimitatea dormitorului

PUBLICITATE

„Dragilor, m-am întors la dentist. Mi-am mai făcut o curățare după trei luni și cred că se vede că zâmbetul meu arată impecabil, pentru că mă pregătesc să-mi pun aparat dentar și să-mi îndrept dinții, iar pentru asta înainte trebuie să rezolv toate problemele de dentiție pe care le am.

Nu am simțit durerea”, a spus Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea le-a impus reguli stricte fiicelor sale

PUBLICITATE

Când vine vorba de copiii ei, soția lui Tavi Clonda este o mamă devotată.

În cadrul unei emisiuni de televiziune, Gabriela Cristea le-a arătat tuturor că, deși își răsfață cele două fete, nu uită niciodată să fie strictă cu ele.

Gabriela Cristea, mămică cu normă întreagă: ”Practic, meseria de casnică este cea mai grea din lume”

„Sunt foarte strictă cu alimentația și am fost la fel de fixă și cu copiii.

Se mănâncă la ore fixe, se doarme la ore fixe, mergem seara la culcare la ore fixe. Nu sunt chiar atât de fixistă și nu sunt o mama de-asta, dar am ținut la anumite lucruri, pentru că am înțeles că în viață trebuie să ai și un program. Nu poți fi așa într-un dolce toată viața”, a declarat Gabriela Cristea.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close