Știrea zilei

Pepe și Raluca Pastramă, primul pas spre împăcare? Decizie surprinzătoare luată la tribunal

Pepe și Raluca Pastramă au ajuns din nou la tribunal pentru a discuta legat de partajul bunurilor comune, înfățișarea fiind una de bun augur pentru artist care a avut parte de o decizie surprinzătoare din partea soției.

Bruneta și-a retras plângerea împotriva cântărețului în legătură cu anularea hotărârii AGA de la firma care administrează grădinița unde fiica lui Nelu Pastramă este directoare. Concret, cei doi soți disputau niște bunuri evaluate la sute de mii de euro.

Așadar, procesul deschis de Raluca Pastramă pentru grădinița privată „Rosa Maria” din sectorul 2 din București a fost închis. Judecătorii i-au dat câștig de cauză lui Pepe, după ce tânăra de 29 de ani i-a deschis proces în urmă cu puțin timp.

PUBLICITATE

Pepe și Raluca Pastramă, înțelegere pe seama bunurilor? Ce au decis judecătorii

Se pare că frumoasa brunetă a luat această decizie după ce la urechile sale au ajuns zvonuri potrivit cărora cântărețul ar dori să o elimine din firmă. În cele din urmă, Raluca Pastramă și-a retras acțiunea din instanță, semn că au ajuns la o înțelegere.

„Ia act de renunțarea reclamantei la judecata cererii. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin grefa instanței”, se arată în hotărârea instanței.

PUBLICITATE

Pe lângă grădinița privată, printre bunurile trecute de Pepe și brunetă „pe firmă” se mai numără un imobil de 400.000 de euro din Pipera (casa în care au locuit) și două mașini de lux care se ridică la valoarea de aproape 100.000 euro.

În momentul de față cântărețul și Raluca Pastramă au lăsat deoparte scandalurile și au revenit la gânduri mai bune. Pepe și tânăra urmează să aibă parte de un divorț amiabil, așa cum a anunțat artistul încă de la bun început, chiar dacă au fost mici „derapaje”.

„Am spus că nu vor fi scandaluri. Că au fost mici derapaje, că cineva a încercat să mai creeze ceva, astea au trecut. Din punctul meu de vedere, ne-am întors din punctul în care am plecat acum două luni și jumătate, suntem bine.

E o situație amiabilă, pe care noi am stabilit-o de la bun început. Dacă au fost mici derapaje, nu au fost ale mele și nici nu mai contează. Trecem peste, pentru că așa este normal și frumos”, a declarat Pepe la o emisiune TV.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close