Știrea zilei

Oficial. Restricții de Revelion 2020. Ce nu ai voie să faci în noptea dintre ani

Având în vedere că bilanțul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus crește pe zi ce trece și pune la grea încercare un sistem sanitar care nu părea deloc pregătit să facă față unei astfel de situații, petrecerile în aer liber de Anul Nou vor fi amânate până la anul.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, ceea ce înseamnă că restricțiile vor rămâne valabile inclusiv în perioada sărbătorilor.

Cu alte cuvinte, atât de Crăciun, cât și în noaptea dintre ani va trebui să rămânem în casă sau, cel mult, în apropierea acesteia și să respectăm cu sfințenie măsurile impuse de autorități. „Încercaţi pe cât posibil să limitaţi întâlnirea cu cât mai mulţi oameni. Anul viitor sperăm să avem sărbători cât mai aproape de normal”, este îndemnul adresat cetățenilor.

PUBLICITATE

Adio petreceri de Revelion. Toate restricțiile rămân valabile

„E foarte important ca persoană fiecare ce va face, ca familie ce va face. În Bucureşti, numai în ultimele două zile am avut aproape de 2.000 de cazuri. Asta înseamnă o presiune care va fi asupra sistemului sanitar în următoarea perioadă.

Asta înseamnă ca toată lumea să respecte portul măştii peste tot, distanţarea, măsurile de igienă, măsurile de telemuncă sau muncă la domiciliu sau combinarea, separarea în două grupuri a celor care merg la lucru.

PUBLICITATE

De sărbători, vă rog, gândiţi-vă la sănătatea dumneavoastră şi a celor din familia dumneavoastră, în special a celor în vârstă. Încercaţi, pe cât posibil, să limitaţi întâlnirea cu cât mai mulţi oameni. Anul viitor sperăm să avem sărbători cât mai aproape de normal

Gândiți-vă că situația nu este sub control. În următoarea perioadă va fi presiune asupra sistemului sanitar și trebuie ca fiecare dintre noi să respecte măsurile. Noile măsuri nu sunt legate de Guvernul interimar sau Guvernul cu puteri depline. Legislația ne permite să luăm măsuri prin hotărâri de Guvern”, a declarat Raed Arafat.

Se poate merge cu colindul ? Anunțul șefului DSU
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență recomandă, totodată, evitarea colindatului din casă în casă, chiar dacă este o tradiție pe care oamenii o adoră și o respectă cu sfințenie încă din cele mai vechi timpuri.

„În ceea ce privește colindatul, pot să fie 3 persoane care merg de la casă la casă, dar evitați, chiar dacă este o tradiție. Intratul în mai multe case, mai scoți masca, riscul de infecție crește și pentru tine și pentru ceilalți.

Toate limitările care au fost până acum rămân mai departe. Dacă vorbim de petreceri de sute de oameni, mii de oameni în stradă, asta clar nu. Nu vor fi festivităţi, cum au fost în alţi ani în centru în care să se întâlnească populaţia”, a mai spus Raed Arafat.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close