Știrea zilei

ÎPS Teodosie îi cheamă pe credincioşi la pelerinajul de Sf. Andrei. BOR: „Libertatea religioasă, garantată de stat”

Conflictul dintre ÎPS Teodosie și Ludovic Orban devine tot mai serios după intervenția Bisericii Ortodoxe Române.

Totul a pornit de la o slujbă cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii Sfânta Mare Muceniță Ecaterin, moment în care credincioșii prezenți în biserică au fost amendați.

Teodosie i-a transmis un mesaj dur lui Orban, iar astăzi a atras susținerea BOR în războiul declarațiilor cu premierul României.

PUBLICITATE

Conflict deschis între ÎPS Teodosie și Ludovic Orban

Mai mult, ÎPS Teodosie îi cheamă pe credincioși la pelerinajul de Sfântul Andrei, contrar legii.

„Vreau să vă mai spun doar atât. Vă aștept pe toți la Peștera Sfântului Andrei. Să vă faceți foaie prin care să arătați că vă închinați la cea dintâi biserică nefăcută de mână. Dumnezeu să ne ajute tuturor!”, le-a transmis Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.

PUBLICITATE

BOR a intervenit și i-a luat apărarea lui Teodosie: „Statul are mandatul de a garanta libertatea religioasă, nu cultele, nu Biserica, nu Patriarhia. Cultele și credincioșii sunt beneficiarii libertății religioase garantată prin Constituție. Greutatea responsabilității de a proteja pacea socială, oferind condiții și soluții în perioade de criză, se află în primul rând pe umerii statului, care are obligația să motiveze limpede restricțiile și, într-o asemenea situație de dureroasă criză comunitară, să invite cultele religioase la dialog”.

Ludovic Orban cere Bisericii să respecte legea

Ludovic Orban le-a replicat liderilor Bisericii și îi îndeamnă să respecte legea. „La Constanţa este o situaţie specială, pentru că municipiul Constanţa este în carantină. La propunerea DSP, cu avizul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, s-a emis decizia de carantinare a Constanţei. În decizia de carantinare a Constanţei există şi o prevedere legată de regulile privitoare la desfăşurarea slujbelor, pelerinajelor. Nu se interzic slujbele. Ele se organizează în anumite condiţii, pentru că este zonă carantinată. Asta nu e o chestiune generală, ci este o măsură care a fost impusă într-o zonă carantinată, pentru că, din păcate, în Constanţa ne-am confruntat cu o creştere a numărului de cazuri şi autorităţile judeţene au considerat că este necesară această decizie de intrare în carantină”, a explicat Orban, conform news.ro.

„Sfatul meu sincer către Înaltpreasfinţia Sa Teodosie este să îndemne credincioşii la respectarea regulilor, pentru că aceste reguli nu sunt făcute ca să împiedice credincioşii să se roage sau să participe la pelerinaje sau alte activităţi, ci sunt făcute ca să apere sănătatea şi eu cred că orice om trebuie să aibă grijă de sănătatea oamenilor”, a adăugat Orban.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close