Știrea zilei

Virgil Musta: Terapia Intensivă este plină. Suntem la pragul între viață și moarte. Important e să nu ne îmbolnăvim

Șeful secției de Boli Infecțioase a Spitalului “Victor Babeș” din Timișoara, Virgil Musta, avertizează că nu mai există locuri la Terapie Intensivă iar dacă o persoană face o formă severă de COVID-19 nu va mai putea fi tratată. Acesta spune că este important ca lumea să nu se îmbolnăvească.

“Accentuez de fiecare dată, important e să nu ne îmbolnăvim. Când ne-am îmbolnăvit, la ora actuală, s-ar putea că peste o zi – două, să fii bolnav, să ai nevoie de internare și să nu mai ai unde să te internezi. Nu avem ce face, persoana respectivă va rămâne acasă și nu va putea beneficia de tratament.

Sunt câteva medicamente pe care le poți auto-administra la domiciliu, dar medicamentele esențiale nu le poți da la domiciliu.

PUBLICITATE

Terapia Intensivă este plină. Dacă cumva există o persoană care face formă severă și se decompensează, de asemenea, nu mai are unde să fie tratat.

Suntem la pragul între viață și moarte și trebuie să înțelegem acest lucru și să fim foarte responsabili”, a declarat doctorul Virgil Musta, potrivit unui mesaj publicat de Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close