Monden

Gabriela Cristea trece prin clipe grele! Vedeta li s-a confesat fanilor pe Internet: „Am făcut un soi de depresie”

Deși are o viață la care mulți visează, Gabriela Cristea le-a povestit fanilor că trece prin clipe grele. Frumoasa prezentatoare li s-a confesat public acestora, povestindu-le despre perioada dificilă pe care o străbate acum, într-un mesaj emoționant.

Gabriela Cristea este una dintre cele mai iubite prezentatoare de la noi, fiind apreciată atât pentru profesionalismul său, cât și pentru transparență de care dă dovadă de fiecare dată, mai ales când vine vorba despre admiratorii ei.

Gabriela Cristea trece printr-o perioadă grea

PUBLICITATE

De curând, Gabriela Cristea și-a îngrijorat fanii din mediul virtual, după ce le-a povestit, pe Instagram, că trece printr-o experiență ciudată, marcată de unele stări de anxietate și angoasă.

Potrivit spuselor frumoasei prezentoare de televiziune, Gabriela Cristea resimte aceste stări mai ales acum, în contextul pandemiei de coronavirus, când toată lumea s-a schimbat brusc. Vedeta a declarat că este conștientă de faptul că nu-și va reveni pe deplin peste noapte.

„Și eu trec printr-o experiență destul de ciudată, nici nu știu cum s-o definesc. Voiam să vorbesc despre stările de anxietate, de angoasă pe care le avem, pentru că eu una mă resimt, mai ales după perioada asta de pandemie și e clar că nu o să se întâmple peste noapte să ne treacă”, a spus Gabriela Cristea la InstaStory.

PUBLICITATE

Vedeta și-a deschis sufletul în fața fanilor

În continuare, celebra prezentoare de la „Antena Stars” le-a mărturisit fanilor că trece printr-un fel de depresie, însă nu știe sigur dacă să o mai numească așa. Gabriela Cristea iese destul de rar din casă, deoarece doar așa se simte protejată, alături de cei dragi.

„În ultima vreme am făcut așa ca un soi… nu știu dacă să-i spun depresie. Nu-mi vine să mai ies din casă. Mă simt protejată la mine acasă. Mi-e frică să ies din zona mea de confort. (…) Mă gândeam să încep să fac sport”, a continuat vedeta.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close