Știrea zilei

ULTIMA ORA: Romania are primii suspecti de coronavirus. Cine sunt acestia si ce se intampla cu ei

Italia este cea mai afectata tara de coronavirus din Europa, cu 149 de cazuri confirmate si trei decese. Autoritatile romane au intrat in alerta si iau masuri speciale: compatriotii care vin din zonele problematice din Italia sunt trimisi in carantina. In Italia a fost anulat Carnavalul de la Venetia.

La nivel mondial, China ramane tara cu cele mai multe cazuri: bilantul epidemiei de pneumonie virala a ajuns luni 2.592 de decese in China continentala dupa anuntarea a 150 de decese suplimentare.

Primii suspecti din Romania, plasati deja in carantina
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat ca orice persoana care vine in Romania dintr-o zona unde exista un focar de infectie cu coronavirus va sta in carantina timp de 14 zile si a afirmat ca sunt „in derulare” procedurile de achizitie de echipamente si medicamente.

PUBLICITATE

O femeie in varsta de 52 de ani, din localitatea buzoiana Largu, sosita cu un microbuz din zona contaminata Lombardia, a fost internata, duminica seara, intr-un pavilion special al sectiei Boli Contagioase a Spitalului Judetean cu suspiciunea de infectare cu coronavirus.

Alte trei persoane care au intrat in contact cu femeia de 52 de ani au fost plasate in carantina. Potrivit autoritatilor sanitare, cei trei au calatorit din Brescia pana in Romania cu un microbuz in care se afla si femeia din Buzau, care a fost anuntata, cand microbuzul se afla deja in tara, de o prietena din Italia, ca batrana pe care o ingrijea este suspecta de infectie cu coronavirus.

Liceenii si cadrele didactice din Alba Iulia care s-au reintors, duminica noaptea, din regiunea italiana Veneto, unde au fost inregistrate mai multe cazuri de coronavirus, au fost consultati, la sosirea in Alba, de catre specialisti.

PUBLICITATE

Elevii au plecat apoi fiecare spre casa, urmand sa fie monitorizati in urmatoarele doua saptamani, prin intrebari adresate telefonic, cu privire la starea lor de sanatate.

“De luni dimineata intra in monitorizarea noastra timp 14 zile. Zilnic, vor fi contactati telefonic. Ne informeaza despre simptome, despre febra, cum evolueaza si, in functie de situatie, vom lua atitudine in continuare. Pentru moment, toti sunt carantinati la domiciliu. In camera separate, in conditii de izolare pe cat se poate la domiciliu. Sa speram ca nu vor fi incidente si lucrurile merg cum trebuie”, a declarat presei, dupa sosirea, duminica noaptea, la Alba Iulia, a grupului, directorul executiv adjunct al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Alba, Daniela Dreghici Popa, transmite Agerpres.

Pasagerii care vin din Italia in Romania, asteptati cu chestionare in aeroport
La Aeroportul Otopeni au fost luate masuri suplimentare de protectie. Reprezentantii aeroportului au anuntat ca romanii si pasagerii care sosesc din Italia, mai exact din zonele Milano, Bergamo, Treviso si Torino, vor intra in tara prin zona de charter si vor completa anumite chestionare cu datele personale, scriu stirileprotv.ro.

Vor fi intrebati cat timp au stat in zonele respective, dar si cat timp vor ramane in Romania. Totodata, trebuie sa mentioneze daca, in timpul in care au fost acolo, au intrat in contact cu persoane care au fost diagnosticate cu noul coronavirus.

Autoritatile de sanatate publica vor include persoanele care sosesc in Romania din localitatile afectate din regiunea Veneto si din provincia Lodi/Lombardia sau care au calatorit in aceste localitati in ultimele 14 zile, in categoria celor care trebuie sa stea dupa intrarea in tara in conditii de carantina timp de 14 zile. Aceste masuri sunt similare cu cele aplicate de autoritatile italiene.

Cine nu accepta carantia poate fi amendat sau chiar condamnat la inchisoare de la 6 luni la 2 ani
Nelu Tataru, secretar de stat la Ministerul Sanatatii: „Cei care refuza carantina intra sub incidenta Codului Penal care stabileste raspandirea cu buna stiinta a bolilor transmisibile. E un moment in care trebuie sa fim vigilenti, trebuie sa respectam si noi, dar si cei care se intorc in tara acele proceduri si protocoale stabilite inca de acum 6 saptamani”.

Perioada de incubatie a coronavirus – posibil 27 de zile

Autoritatile din provincia chineza Hubei, unde s-a declansat epidemia de coronavirus, au raportat ca perioada de incubatie pentru noua tulpina a virusului ar putea fi de pana la 27 de zile, potrivit mass-media de stat, citate de Agerpres.

Cotidianul Hubei din centrul Chinei a raportat ca un barbat in varsta de 70 de ani nu a prezentat simptome timp de aproape o luna dupa ce si-a vizitat sora, pe 25 ianuarie, cu putin timp inainte ca aceasta sa fi fost diagnosticata cu Covid-19.

Barbatul nu s-a mai aflat in contact cu aceasta de la respectiva vizita si a prezentat simptome abia pe 19 februarie.

Perioada de incubatie a virusului fusese estimata anterior la pana la 24 de zile, potrivit cercetatorilor chinezi, desi, la nivel mondial, cele mai multe masuri de carantina pentru a preveni raspandirea coronavirusului au durat doar 14 zile.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close