Fiica lui Adrian Paunescu, cuvinte usturatoare dupa ce profesorul Beuran a fost retinut

Ana-Maria Paunescu, fiica lui Adrian Paunescu, a rabufnit dupa ce profesorul Mircea Beuran a fost retinut. Ana-Maria Paunescu a povestit ce experiente are cu marele profesor si cate vieti a salvat.

”Inculpatul Beuran Mircea

Ma uit la stirile in regim de breaking news, care anunta, cu spectacol si cu catuse zdranganitoare, o noua arestare care va tine pagina intai a ziarelor (care ziare?): Mircea Beuran, profesorul Mircea Beuran este arestat pentru 24 de ore pentru luare de mita. E 13 februarie, anul nici nu mai conteaza, pentru ca mergem din rau in mai rau.

Zece mii de euro spun ca ar fi luat medicul, pentru scoaterea grabnica la concurs a unui post ravnit de x, y, z. Apoi se spune ca „plata” s-ar fi facut numai pentru ca Beuran sa-l propuna pe respectivul pentru functie. Oricum ar fi, se intampla acum vreun an si jumatate.

Brusc, „victima”, datatorul de mita, intamplator medic tanar, probabil cu o ravasitoare cariera inainte si-napoi, si-a amintit de banutii sai, prost investiti, si a mers la DNA. Institutia, cu experiente destule din anii ce s-au scurs, a procedat la arestarea preventiva a acestui pericol public. Nicio noapte in libertate nu mai putea petrece un om atat de periculos!

Eu l-am cunoscut pe Mircea Beuran. Il cunosc pe Mircea Beuran. Mi-a operat bunicul, in 2011, cand o boala nenorocita s-a cuibarit in sufletul lui mare. I-a oferit inca cinci ani de viata. Apoi, aceeasi boala, revenita, l-a speriat pana si pe dr. Beuran care, dintr-o ezitare pe care nu pot minti ca am inteles-o, nu l-a operat si a doua oara.

Continuarea povestii tine de drame personale, care nu trebuie tiparite pe nicaieri.

Eu l-am cunoscut pe Mircea Beuran. Il cunosc pe Mircea Beuran. Colegii de salon ai bunicului meu, alti doi norocosi care fusesera operati de „profesor”, vorbeau cu ochii in lacrimi de sansa pe care le-a dat-o, prin bisturiul si dedicarea lui. Nu erau veniti pe pile, nu erau parinti, bunici, frati, copii de personalitati, nu erau nici macar cunoscuti mai vechi de-ai lui Beuran. Erau doar norocosi. Ei spuneau asa…

Eu l-am cunoscut pe Mircea Beuran. Il cunosc pe Mircea Beuran. In octombrie 2010, a venit, dupa apelul meu disperat, in Dionisie Lupu, sa il convinga pe tata sa se interneze. Cu toata dragoste si cu tot respectul pe care i le purta, Beuran i-a spus lui Adrian Paunescu: veniti la spital sau veti muri in fotoliu. Asa l-a convins pe tata sa se interneze. Si nu cred ca internarea a fost zadarnica.

A fost doar tardiva. Din increderea pe care o avea in profesorul Beuran au pornit, in orice caz, sansa si drumul (curmat de destine si neputinte) spre vindecare, spre mai bine.

Eu l-am cunoscut pe Mircea Beuran. Il cunosc pe Mircea Beuran. L-am vazut zilnic la televizor in perioada in care cazul pacientei care a luat foc pe masa de operatie tinea prima stire. L-au plimbat la audieri, l-au incoltit, l-au dat afara din functii. Ministri de ocazie, oameni de ocazie, bieti pacienti de ocazie.

Tot mai obosit si albit de umilinte. Nu fusese in sala de operatie cand a inceput incendiul, nu aruncase criminal cu spirt in foc pentru a se juca de-a scanteia pe trupul unui om, nici macar nu fusese autorul moral al unei tragice erori. Si, totusi, stirile titrau: „Beuran a dat foc unei paciente”.

Si azi il cunosc pe Mircea Beuran. La fel cum mereu il voi „cunoaste” pe Serban Bradisteanu, alta victima a sistemelor politice fara rusine

In sanatate, nu investim deloc. Umbla gandacii prin spitale de copii din afara Bucurestilor, mananca sobolanii painea ramasa de la batranii care primesc la masa de pranz atat: paine cu apa. In spitale din Romania anilor 2020.

Si noi? Arestam niste profesori, incepem „curatenia” cu simbolurile. Nu stergem praful prefacut in mucegai de pe coridoare, nu scoatem virgulele dintre subiect si predicat cand vorbim despre boli incurabile, nu aducem echipamente care sa depisteze maladiile, nu ne uitam in propriile carnete de sanatate, nu ducem campanii de lamurire cu privire la vaccinarea celor mici, nu suntem empatici cu suferintele celor mai tristi ca noi. Dar nici nu ne plictisim. Pandim marii medici.

De teama ca jocurile nu se vor mai putea face, de teama ca sistemul sanitar va continua sa sangereze, fara ca autoritatile sa se prefaca, macar, ca fac un minimum de efort.

Televizoarele urla. Povestesc de mafia serviciilor medicale private care incaleca neputinta serviciilor medicale de stat. E 13 februarie 2020. Devine rusinoasa data. Mircea Beuran doarme in arest.

Unii suspusi sunt sigura ca dorm fericiti. Unii supusi, poate medici, frustrati de cariera lor limitata, desfac o bere si o suiera in coltul buzei: in sfarsit profesorul nu mai e profesor. Or mai fi si oameni normali care simt amar in cerul gurii si absente in cerul lumii.

Mircea Beuran chiar a resuscitat particele ale acestei Romanii care se stinge, cu fiecare adiere. La usa biroului sau, de la Floreasca, la care am stat si eu, de mana cu oameni dragi, de mai multe ori, totdeauna era coada. De pe la 7 dimineata. Coada pentru prelungirea unui destin care tremura in fata bolii. Ii primea pe toti, le explica proceduri si variante de tratament. 10.000 euro, atat se spune ca ar fi mita. O mita pentru care, inteleg, exista doar „dovada” unui denunt. Si, totusi, masura luata nu-i deloc bajbaita.

Dupa ore de audieri, dupa declaratii semnate, parafate, procurorii au decis ca inculpatul nu mai poate sta in libertate nici macar pana a doua zi. Pericol. Izolare. Carantina pentru Mircea Beuran.

E retinut pentru 24 de ore. Probabil cea mai trista si infertila „garda” din viata sa. Urmeaza judecarea cererii de arestare pentru 30 de zile. Sper ca maine – orice ar insemna maine… – sa nu mai fie valabile randurile mele. I-au pus catuse pe mainile salvatoare. Asa arata si tara noastra: „Catuse pe tample”, vorba poetului, catuse pe maini de chirurgi, catuse pe inimi, catuse pe lacrima. Tara-catusa, imi vine sa urlu!”, a scris Ana-Maria Panescu, scrie dcnews.ro