Sănătate

Nu le dați copiilor sucuri, pentru că le va afecta creierul

Nu le dați copiilor sucuri, pentru că le va afecta creierul

Orice părinte își dorește ca micuțul său să fie mereu mulțumit, dar în același timp și sănătos.

Sigur că sucurile par o alternativă la un desert, însă oamenii de știință spun că nu mai trebuie să le dăm copiilor, pentru că acestea le pot afecta creierul.

PUBLICITATE

Conțin cofeină, care dau dependență

Un lucru mai puțin știut este faptul că sucurile conțin cofeină.

Ce înseamnă asta? Că dau dependență, iar cei mici simt nevoia să bea din ce în ce mai mult, iar acest lucru le poate afecta sănătatea. De asemenea, odată ce vor începe să consume sucuri, cei mici vor mânca din ce în ce mai puțin, pentru că le va diminuat apetitul și pot ajunge să aibă carențe de calciu și magneziu, dar și vitamina A.

PUBLICITATE

Este foarte important să știți că cei care consumă sucuri pot avea probleme mari pe termen lung cu dezvoltarea creierului ba chiar au existat cazuri de apariție a Alzheimer-ului, Parkinsonului sau a unor grave probleme de comportament.

Tot sucurile sunt cele care afectează dinții și oasele copilului și le stimulează agresivitatea.

PUBLICITATE

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close